“Cinci cărţi, într-un mic pacheţel. Ai cele cinci cărţi de joc in mână, aşezate una peste alta, cu faţa-n jos. Deasupra, desenul şi chenarul fiecărei cărţi sunt la fel. Întorci pachetul şi priveşti prima carte. Ea poate să-ţi indice şansa. E doar deschiderea filajului, e numai culoarea cortinei, poţi visa la ce e pe scenă şi ce se joacă. Dacă le deschizi brusc să le vezi pe toate odată inseamnă c-ai ratat spectacolul. Speranţa se naşte din joc, din scenariu. Şi trebuie să participi la el. Filezi cărţile de joc, adică le deschizi încet, încet, milimetru cu milimetru până când apare primul punct, negru sau roşu, al cărţii... de-aici încep scenariile, asta-ţi face mintea, îţi crează scenarii.
Cinci cărţi înseamnă cinci degete la o mână, cinci stâlpi în viaţă şi cinci culori ale sufletului.
A-Asul -Degetul mare- e puterea şi forta- creatia.
K-Popa-Degetul aratator- e calea, e drumul tau - soarta.
Q-Dama-Degetul inelar- e implinirea - iubirea.
J-Valetul-Degetul mijlociu- e munca - umilirea.
10-Decarul-Degetul mic- e copilul - speranta, viitorul. Aşa s-a născut Păcatele voinţei.
.........................................
Finisterre e capătul lumii. Romanii l-au numit aşa. În zare e numai oceanul, ceţos mai mereu. Orizontul e definit ca locul unde cerul întâneşte pamântul. Finisterre e locul unde pământul se opreşte pentru ca oceanul să poată întâlni cerul, undeva departe, tare departe. Orizontul e una, Finisterre e altceva.
În apa oceanului, la câteva zeci de metri în larg, mai e o piatră, o bucată de stâncă. Ultima bucată de pământ. Dar dincolo de ea?